Defectul septal ventricular - cabinete cardiologie Iasi

Defectul septal ventricular (DSV)

DSV reprezintă o comunicare între cele două ventricule, făcând ca o parte din sângele de la nivelul ventriculului stâng să treacă în ventriculul drept.
Un DSV mic nu are consecințe hemodinamice semnificative, nu cauzează simptome și se poate închide spontan în copilărie.

Dacă DSV este de dimensiuni mari, ventriculul drept este nevoit să pompeze o mai mare cantitate de sânge la nivelul arterei pulmonare iar ventriculul stâng este nevoit să compenseze pierderea și să lucreze mai mult pentru a pompa suficient sânge în aortă.
DSV poate fi întâlnit izolat sau în cadrul unor anomalii cardiace complexe.
Diagnosticul poate fi pus ecografic prenatal sau postnatal. Un DSV mare poate cauza probleme de respirație, tulburări de alimentație și creștere insuficientă a copilului, alături de infecții respiratorii frecvente. Clinic, se decelează un suflu cardiac ce va motiva indicația de efectuare a ecografiei.

În unele cazuri defectul se poate închide spontan și nu necesită închidere, este indicată monitorizarea ecografică periodică.
Un DSV de dimensiuni mari necesită închiderea chirurgicală a defectului. Uneori acest lucru se realizează în doi timpi, cu plasarea unei benzi în jurul arterei plmonare pentru a scădea fluxul sangvin spre plămâni, cu închiderea defectului într-un timp ulterior. Închiderea chirurgicală a defectului necesită oprirea temporară a cordului și utilizarea circulației extracorporeale și constă în închiderea defectului cu un petec. . Riscul operator individual, în funcție și de alte anomalii asociate, va fi discutat cu părinții de către echipa medicală implicată.

O complicație importantă a defectelor congenitale este endocardita infecțioasă, o infecție gravă care apare la nivelul defectului atunci când în sânge are loc o descărcare microbiană semnificativă. Medicul cardiolog vă va da informații suplimentare privind profilaxia endocarditei.

5

Contactati-ne        0332 104 350